Ocularia
Ocularia, firmă ce activează în domeniul opticii, a dorit să vină în întâmpinarea consumatorului final prin crearea unei aplicaţii care să pună în contact permanent pacientul cu medicul lor oftamolog. Pacientul şi doctorul au acces permanent la fişa şi evoluţia stării de sănătate. În acelaşi timp, la dispoziţia pacienţilor sunt puse informaţii utile. Această unealtă avea nevoie de susţinere vizuală şi verbală.
Identitate aplicatie
Am construit identitatea Ocularia în jurul ideii de claritate. Sloganul: „ochii tăi în vederea noastră zi de zi”, vorbeşte despre noua abordare de vânzare a acestui distribuitor, dar şi despre grija pe care doctorul o alocă pacienţilor. Identitatea foloseşte layere transparente pentru a surprinde complexitatea acestui domeniu, şi întreaga comunicare transmite ideea de grijă pentru sănătatea ochilor, adusă în prim plan.
Sistem vizual şi design aplicaţie
Tomorrow a recomandat utilizarea unui stil vizual bazat pe elementul central, irisul, în jurul cărora se construiesc elementele de identificare a categoriei de informaţii. Paragrafele sunt ordonate şi clare, pentru a susţine ideea conceptului- claritatea. Experienţa la navigare se face pe etape, vizualizarea se face din aproape în aproape.
Comunicare de brand
Integrarea cromatică şi simbolistica a layerelor de transparenţă au stat la bază dezvoltării comunicării de brand. Prin urmare design-ul de brand joacă un rol strategic şi funcţional. Comunicarea clară şi bine structurată a mesajelor este reflectată pe deplin în materialele dezvoltate cu ocazia lansării aplicaţiei Ocularia.
Web design
Website-ul a păstrat stilul vizual şi a integrat elementele de brand create, pentru a transmite atât funcţionalităţile aplicaţiei cât şi noua abordare de business a firmei.
Impact
Din punct de vedere al identităţii create, principalul rezultat pe care l-am adus afacerii a fost asumarea noii abordări a business-ului şi clarificarea ei sub formă vizuală şi verbală. Datorită poziţionării relavente făcute în categorie, aplicaţia îşi confirmă rolul de la prima interacţiune cu un utilizator, medic sau pacient, deopotrivă.